S.C. HOME MED CARE SRL asigură serviciul medical care constă în suprimarea firelor/capselor postoperator indiferent de natura sau complexitatea operației. Acest serviciu se efectuează numai în conformitate cu recomandările medicului curant consemnate îm biletul de ieșire din spital sau recomandare medicală. Serviciul constă în:
- Pe baza unei solicitări efectuate cu 12-24 ore înainte (telefon, e-mail) un personal medical din cadru firmei noastre se deplasează la domiciliu solicitantului (indiferent de zona în care locuieşte în Craiova!!)
- Se face evaluarea stării generale a pacientului
- În colaborare cu pacientul sau aparţinătorul acestuia, pe baza recomandărilor medicale şi a celor constatate cu ocazia evaluării se stabileşte conduita terapeutică şi orarul de administare
- Se va efectua serviciul solicitat.
Avantaje:
- Efectuăm suprimarea firelor postoperator indiferent de mărimea sau natura operației
- Se evită disconfortul creat de deplasarea pacientului (insurmontabil în cazul pacienţilor netrasportabili)
- Se evită costurile directe şi indirecte legate de deplasarea la sediul unui ambulatoriu de specialitate (benzină, timp, plecatul dimineaţa de acasă, învoitul de la serviciu, necesitatea prezenţei unui însoţitor etc.) precum și a altor cheltuieli „neimpozabile”
- Se evită momentele create de aşteptarea în holul unui ambulatoriu de specialitate , de mediul nefamilial şi uneori ostil pentru unii pacienţi creat de prezenţa fizică într-o unitate medicală
- Se păstrează discreţia asupra identităţii și diagnosticului pacientului, nefiind afectată imaginea de sine a pacientului prin expunerea într-un mediu exterior celui familial
Preturi:
Preţul unui astfel de serviciu variază între 150-200 de lei în funcţie de mărimea sau natura operației.
Pansamentele şi materialele folosite sunt din gama profesională Hartmann, Smith & Nephew și Essity.
Preţul include toate materialele folosite la tratament/pansament precum şi costurile de deplasare la domiciliu!!
În zonele limitrofe costul per administare se suplimenteaza cu timpul alocat și combustibilul consumat.